A dărâmat un raft cu băuturi si a făcut scandal! 

Un bărbat de 34 de ani, din comuna Stejari, s-a ales cu dosar penal după ce a ameninţat, sâmbătă, că dă foc la o staţie de carburanţi din comuna Hurezani. Acesta a dărâmat un raft cu băuturi.

„La data de 13 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, din comuna Stejari, cu privire la faptul că fratele său, de 34 de ani, din aceeași localitate, ar face scandal la o stație de carburant din comuna Hurezani. La fața locului s-au deplasat polițiști, care au stabilit că, în timp ce bărbatul se afla în incinta stației de carburant, ar fi lovit cu picioarele și ar fi tras de un raft pe care erau expuse băuturi, provocând pagube, după care ar fi scos din buzunar o brichetă și ar fi amenințat că va da foc locației, manifestându-se agresiv. Acesta a fost transportat la secția psihiatrie a spitalului județean, unde a fost internat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și distrugere”, transmite IPJ Gorj. 

Lasa un comentariu