A fost închisă secția de Ginecologie de la SJU Târgu Jiu 

A fost închisă secția de Ginecologie de la SJU Târgu Jiu. Decizia luată de conducerea unității medicale a venit după confirmarea unor infecții nosocomiale în rândul pacientelor. 

Patru femei internate au fost depistate cu doi agenți patogeni, printre care și stafilococul auriu, o bacterie recunoscută pentru rezistența sa la tratamente și riscul crescut de complicații.

Pacientele afectate au fost transferate către alte unități medicale din regiune, pentru a li se asigura tratamentul adecvat și pentru a preveni răspândirea infecției.

“A fost luată măsura de suspendare a activității Secției Obstetrică Ginecologie și mutarea pacientelor la alte unități sanitare, fie externarea la domiciliu, dacă este posibil și nu le este afectată starea de sănătate. Echipa DSP este încă la spital. Se va face dezinfecție terminală în secție, bloc operator, bloc nașteri. Luni, pe 12.05, se va relua activitatea“, a transmis Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Lasa un comentariu