În Piața Prefecturii din Târgu Jiu va avea loc sâmbătă, 28 octombrie, o activitate de informare organizată de IPJ Gorj, între orele 10.00-13.00, pentru a putea răspunde tinerilor la întrebările legate de recrutarea pentru școlile de poliție, cât și pentru a le vorbi despre ce presupune meseria de polițist.
“Aici, cei interesați vor putea întâlni polițiști din structuri precum Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Serviciul Rutier, Biroul Siguranță Școlară, Biroul pentru Protecția Animalelor, Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, precum și din cadrul Compartimentului Relații Publice, care vor expune câte o pagină din activitatea lor profesională.
Totodată, vor fi și polițiști din cadrul Serviciului Resurse Umane, responsabili cu recrutarea candidaților pentru școlile de poliție, cărora le puteți adresa întrebări referitoare la această procedură.
Modelele documentelor și detaliile aferente etapelor de desfășurare a concursurilor, pot fi accesate pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, la link-ul: https://gj.politiaromana.ro.
Acestea se completează de către candidați, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@gj.politiaromana.ro.
Din momentul confirmării înscrierii, candidații se pot prezenta, pentru depunerea documentelor la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, de pe str. Traian, nr. 2, din municipiul Târgu Jiu.
Candidații se pot înscrie la o singură școală postliceală.
candidaților:
– depunerea cererii tip de înscriere, exclusiv în format electronic: în perioada 18 octombrie–05 noiembrie 2023, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică;
– evaluarea psihologică – până la data de 24 noiembrie 2023;
– constituirea dosarelor de recrutare– la data de 24 noiembrie 2023;
– transmiterea tabelelor nominale ale candidaților la unitățile de învățământ – până la data de 27 noiembrie 2023;
– transmiterea dosarelor de recrutare ale candidaților exceptați de la proba de evaluare a cunoștințelor la unitatea de învățământ pentru care au optat– până la data de 27 noiembrie 2023;
– susținerea probei de evaluare a performanței fizice– în perioada 07-13 decembrie 2023;
– susținerea probei de evaluare a cunoștințelor – 16 decembrie 2023;
– examinarea medicală – în perioada 20 decembrie 2023–25 ianuarie 2024;
– afișarea rezultatelor finale – până la data de 02 februarie 2024.
„Probele de concurs pentru admiterea în unitățile de învățământ sunt proba de evaluare a cunoștințelor și proba de evaluare a performanței fizice și sunt evaluate cu note de la 1 la 10, în cazul probei de evaluare a cunoștințelor, și de la 5 la 10, respectiv Nepromovat, în cazul probei de evaluare a performanței fizice. Nota de promovare a fiecărei probe este minimum 5”, anunță IPJ Gorj.