Angajați de la CEO, obligați să se întoarcă la muncă deși sunt pensionari! 

Angajați de la CEO, obligați să se întoarcă la muncă deși sunt pensionari! Este o situație dramatică prin care trei bărbați, foști angajați la compania energetică, care au fost la pensie timp de nouă luni, acum sunt nevoiți să revină la lucru. 

Motivul?! 

Casa de Pensii le-a anulat decizia de pensionare și îi obligă să se întoarcă la muncă. 

Cei trei au fost notificați și că trebuie să dea înapoi banii încasați pentru că cei de la Casa de Pensii s-au gândit mai bine și au stabilit că nu ar fi trebuit să iasă la pensie.

„Primul protest l-am făcut la Drobeta Turnu-Severin. Ne-am așezat la discuții cu Casa de Pensii Mehedinți. Există o colaborare și am încheiat un protocol la mehedinți. Am continuat protestul și la Târgu Jiu. Am pichetat Casa de Pensii. Doamna directoare a plecat la București. Ne-a invitat la discuții juristul, dar nu am vrut să stăm de vorbă. În ultimele două luni, au anulat trei decizii de pensionare ale unor energeticieni de la Rovinari. Trei oameni care au ieșit la pensie. După nouă luni, să-i anulezi decizia de pensionare și să-i spui să meargă înapoi la serviciu sau să restituie sumele de bani. Unul dintre ei a avut un atac de cord și a fost internat în spital. Eu le atenționez în instanță Casele de Pensii că a pus în pericol viața acestui om. Omul încă e în spital”, a declarat Constantin Crețan, in emisiune la Radio Infinit.

Lasa un comentariu