Aparegio în declin, amenințări cu moartea, autodenunțuri și dezvăluiri

 

Situație dramatică în cadrul companiei Aparegio Gorj S.A., după ce Ion Iliescu, consilier la operatorul de apă și canalizare, nu a mai putut să tacă și a făcut dezvăluiri incredibile, după ce a fost amenințat cu moartea. Iliescu s-a autodenunțat și a prezentat presei locale care sunt problemele companiei și cât de delicată este situația, dar și câte contracte sunt eșuate și nerespectate.

 

Ion Iliescu, consilier al companiei Aparegio Gorj, prieten vechi al lui Traian Pătrășcoiu , a făcut mărturisiri incredibile pentru presa locală. Acesta a fost adus din Timișoara, în anul 2015, în Gorj de către Pătrășcoiu, pentru rezolvarea problemelor interne ale operatorului apă-canal. Cele mai mari probleme au fost în cadrul proiectelor de investiții pe fonduri europene. Una dintre lucrări, în valoare de 80 milioane de euro, nu a fost realizată corect, iar situația nu se poate remedia.  Încă din  2015, în urma discuțiilor cu mai marii companiei, Iliescu a primit doar promisiuni și nu s-a reușit însă, rezilierea contractului cu firma de prestări servicii de consultanță pentru supervizarea lucrărilor.Totuși la finele lui 2015, s-a reușit rezilierea a patru contracte.  Firma Romair a avut de monitorizat contractele de lucrări, având un contract cu Aparegio de 9 milioane de lei, suplimentat ulterior cu încă cinci milioane. Multe dintre contracte nu au fost respectate. În plus, conform declarațiilor lui Iliescu, canalizarea municipiului Târgu Jiu nu a fost niciodată modernizată cu adevărat.

” La Târgu Jiu, la niciun metru liniar de reabilitare apă și reabilitare canal nu s-au respectat prescripțiile tehnice și în condițiile astea s-a ajuns ca situația să fie mai proastă ca înainte. (..) S-a montat țeava cea nouă pe lângă cea veche, s-au făcut câteva branșamente. La nivel de Târgu Jiu ar fi trebuit executate 1200 de branșamente și nu s-au executat decât vreo 400. (..) S-a renunțat la dezafectarea tuturor conductelor de apă din Târgu Jiu, nu s-a dezafectat niciun metru liniar de canal”, a explicat Iliescu.

Între canalizarea veche și cea nouă, au fost făcute racorduri, iar în cea mai mare parte a canalizării, încă funcționează racordurile vechi. Potrivit proiectului, conductele vechi trebuiau dezafectate. O altă problemă a fost pusă și de Marcel Romanescu, edilul municipiului Târgu Jiu, care a afirmat că taxele pentru apă și canal diferă de la o localitate la alta, pe raza județului Gorj. Deși municipiul Târgu Jiu a fost considerat singurul centru de profit, taxele sunt mai mici pentru orașe precum Bumbești Jiu, Rovinari sau Motru, care se află sub cod roșu de pierderi. Situația este devastatoare, mai nou și la nivelul orașului Târgu Jiu înregistrându-se pierderi.

După ce Iliescu l-a vizitat pe Cosmin Popescu, pentru a-i expune probleme Aparegio,  s-a trezit cu corespondența ridicată din birou și cu bunuri personale lipsă. Mai mult, colegii îl evită, nu mai poate folosi telefonul de serviciu și nici mașinile companiei. Acesta a afirmat că a primit amenințări cu moartea, atât el, cât și familia sa. Consilierul Gerea Claudia ar fi fost responsabilă de multiplele amenințări, iar Iliescu ar fi depus și două plângeri la poliție.

”Dacă domnul Pătrășcoiu pățește ceva, ori părăsesc județul în 24 de ore, ori dumneaei mă lovește cu mașina” , a relatat Iliescu amenințările primite.

Multe nume cu rezonanță,  ale municipiului Târgu Jiu, sunt implicate în scandalul Aparegio, conform lui Ion Iliescu. Acesta a susținut că se teme că atât Traian Pătrășcoiu, cât și Cosmin Popescu și senatorul Cârciumaru, ar putea fi șantajați în urma unui contract. După ce a recunoscut poliției lucrurile de care se face vinovat, Ion Iliescu este așteptat la audieri. Marcel Romanescu, i-a cerut demisia lui Traian Pătrășcoiu, pe care îl găsește vinovat de toate neregulile din companie.

Lasa un comentariu