Temperaturile tot mai ridicate dim ultima perioada au adus modificări privind programul CEO. Așadar, conducerea colosului energetic
este obligată să le ofere minerilor și energeticienilor pauze, în timpul programului de lucru.
Daniel Burlan, a declarat că CEO le asigură apă carbogazoasă tuturor celor care sunt prezenți la locul de muncă.
„Sunt intervale orare la care trebuie să facă pauză în timpul perioadei de lucru și li se asigură apă carbogazoasă în această perioadă. Au mai fost situații de acest gen pentru că și în anii anteriori s-a mai întâmplat asta. Pauza trebuie să se asigure în timpul perioadei de lucru”, a precizat fostul președinte al Directoratului CE Oltenia.
O alta soluție găsită de reprezentanții companiei a fost ca pentru toți cei care își desfășoară activitatea pe excavatoare, conducerea companiei energetice a decis să monteze în cabinele acestora aparate de aer condiționat. „În cabinele excavatoarelor sunt montate aparate de aer condiționat ca și în spațiile închise. Cei care lucrează în exterior trebuie să se protejeze”, a mai spus Burlan.
