Lucrările la Centura municipiului Târgu Jiu vor fi reluate în această primăvară, mai exact la începutul lunii martie când reprezentantul firmei Secol va ajunge în Gorj.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat pe data de 15 februarie, dar constructorul se va apuca la începutul lunii martie.
Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu, a declarat că a purtat discuții și cu directorii de la Drumuri care au inspectat șoseaua, tocmai pentru a se stabili ce porțiuni s-au degradat deja, mai spune edilul. ”Am avut săptămâna trecută o vizită a reprezentanților structurilor regionale a Drumurilor Naționale. Am înțeles că a fost desemnat deja un responsabil în privința acestor lucrări. Au fost prezenți la Târgu Jiu, au mers pe șantier să vadă stadiul lucrărilor și cum a fost întreținută în toată această perioadă. Aseară, am luat legătura cu directorul general al companiei Secol și îmi spunea că pe data de 1 martie va ajunge la Târgu Jiu pentru a putea demara lucrările. Deja se fac pregătiri pentru a demara lucrările. Lucrarea trebuie să fie gata în 18 luni, așa cum este prezentat în graficul de lucrări”, a spus primarul Romanescu.