“Ce blestem pe România. Acum s-a încheiat!” Sunt declarațiile făcute de Victor Ponta imediat după demisia lui Klaus Iohannis din funcția de presedinte al țării. Acesta cere plecarea odată cu Klaus Iohannis a tuturor celor care fac parte din „sistemul Iohannis”.
„Ce blestem pe România. Acum s-a încheiat! Dar toți complicii și trădătorii care l-au adus pe Iohannis și l-au ținut în funcție împotriva românilor, chiar după ce nu mai era președinte, sunt încă la “putere” și la “butoane”! Sistemul “Iohannis” controlează încă România și încearcă să impună în continuare un Președinte la fel de antiromân și la fel de ticăloșit! Trebuie să ne luăm Țara înapoi; și să-i vedem plecați pe TOȚI! Doar așa putem să punem din nou România și românii pe primul loc! Așa să ne ajute Dumnezeu”, a scris Victor Ponta pe Facebook.
