Cel mai mare parc din Târgu Jiu, inaugurat în 2024! Este anunțul făcut de Marcel Romanescu, primarul municipiului care spune că în primăvara lui 2024, va fi inaugurat cel mai mare parc din Târgu Jiu, fiind vorba despre parcul din zona Narciselor, care se întinde pe mai bine de zece hectare.
“Zilele acestea, comisia se deplasează în acea zonă să verifice tot ce s-a realizat. E un obiectiv finanțat din fonduri europene, cu o contribuție alocată și de municipalitate. Va fi un obiectiv extrem de atractiv. E o zonă de agrement și este locul în care se vor desfășura toate marile evenimente ale municipiului Târgu Jiu: Zilele Municipiului și alte festivaluri. Avem posibilitatea ca cetățenii să se și plimbe în parcul de 12 hectare”, a declarat primarul Marcel Romanescu.