CEO: Peste 1500 de pensionări doar în termocentrale

Vor fi peste 1500 de pensionări numai în termocentrale. Este vorba despre un număr de 1700 de persoane care lucrează în cele patru termocentrale ale companiei, iar restul în minerit. Aceștia se vor pensiona în momentul în care va intra în vigoare legea care reduce vârsta la 52 de ani, adică în toamnă.

De asemenea, la nivelul colosului energetic, au fost identificați peste trei mii de salariați care îndeplinesc condițiile de pensionare, atunci când va intra în vigoare această lege.

Managerul Daniel Burlan a spus că la una din termocentrale îndeplinesc condițiile de pensionare jumătate din salariați. “Va trebui să aducem personalul calificat ce rămâne într-o termocentrală în acea termocentrală care are condiții mai bune de funcționare și consumuri specifice mai mici”, a spus Burlan pentru Gorj TV.

Burlan a mai adăugat că ar fi greu în această perioadă să califice personal care să îl suplinească pe cel care pleacă. “Este greu să aduci personal nou, de aceea vom concentra personalul în acele unități viabile”, spune Daniel Burlan.

 

 

Lasa un comentariu