Marian Ciofîcă, fostul candidat la Primăria Târgu-Jiu la alegerile locale din 9 iunie, este nemulțumit de cum s-a desfășurat selecția pentru un post de director al Complexului Energetic Valea Jiului.
În total, zece candidați au participat la selecția pentru postul de director general, iar firma de recrutare a întocmit o listă scurtă de 6 persoane care sunt sau au fost angajați în domeniul energetic din județul Hunedoara.
”Luna trecută, mi-am depus dosarul pentru o angajare la o societate a Ministerului Energiei, condus de PNL, aliatul PSD de 3 ani. Pentru că am auzit vorbindu-se prin oraș că se dă șpagă zeci de mii pentru a fi angajat la stat ca ambulanțier, infirmier, asistent, consilier, economist, jurist, etc, am zis să încerc și eu, să văd cum e. Și am încercat și eu și am văzut cum e. Și mai multe nu mai spun(…) PS:Dacă e bine așa, haideți să stăm cu toții acasă! Dacă nu e bine și vrem să lăsăm o altă moștenire copiilor, haideți să ne implicăm!” , este mesajul postat de acesta pe Facebook.
