Consiliul de Supraveghere de la Complexul Energetic Oltenia se întrunește luni, 12 august. Minerii și energeticienii din Gorj, speră că această întâlnire va fi pentru luarea deciziilor de funcționare a companiei energetice, nu pentru scopul declarant al partidului ALDE de a demite Directoratul.

Luni, 12 august, este programată o nouă ședință a Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia. Aceasta este programată pentru ora 13:00 și are pe ordinea de zi analize, luări măsuri, activități, analize rapoarte.

Despre actualul Consiliu de Supraveghere al C.E.Oltenia, specialiștii spun că este un consiliu ILEGAL constituit datorită faptului că în momentul semnării, proaspătul Secretar de Stat din Ministerul Energiei Marius Dumitrașcu se afla în stare de INCOMPATIBILITATE (Titlul IV cap III din Legea nr. 161/2003, art. 84 alin. (3) corelat cu alin. (1) si (2).
Incompatibilităţi privind funcţia de membru al Guvernului şi alte funcţii publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală ).

Acest Consiliu de Supraveghere, este un consiliu politruc, alcătuit din membrii grupării ALDE sau din apropiați ai președinților ALDE Gorj și Dolj, așa cum relatează presa locală și are ca unic scop demiterea Directoratului și aducerea la conducerea companiei a apropiaților, care să satisfacă doleanțele grupării organizate ALDE.

În același timp, sunt mari semen de întrebare legate de experiența și expertiza lor în domeniul minerit și energie, dealtfel în toate întâlnirile de până acum acest C.S. ILEGAL constituit neluând nicio decizie legată de soarta companiei energetice. Dacă scopul convocării de luni este același, de a demite Directoratul în frunte cu Sorin Boza, atunci reaua intenție este evidentă și ținând cont că este totuși un C.S. ILEGAL constituit cu un mandat de doar 4 luni, poate ar fi mai bine să demisioneze și să facă loc oamenilor care se pricep și oamenilor care pot lua decizii pentru bunul mers al acestei companii. A persista în scopul propus de a demite Directoratul și a aduce la cârma conducerii C.E.Oltenia politruci care să răspundă intereselor de partid este echivalent cu a te îndrepta spre INSOLVENȚĂ.

Delatfel, situația creată de partenerul de guvernare ALDE la Ministerul Energiei este una tensionată. Gruparea ALDE, a “executat” zilele trecute pe Secretarul de Stat Andrei Maioreanu din Consiliul de Administrație al E.ON Energie România, numind în locul său pe Alexandru Vlasiu, vicepreședintele ALDE Arad, peronaj ce se promovează cu un Cabinet de Contabilitate și Consultanță Fiscală.

Despre expertiza și experiența lui Andrei Maioreanu, vă putem spune că vine din minerit și energie și are o activitate de ani îndelungați în acest domeniu.

Minerii și energeticienii așteaptă cu interes această ședință de luni și speră că cel puțin din acest moment nu vor mai exista jocuri de culise și situația la C.E.Oltenia se va debloca.

Lasa un comentariu