Crede că Ciucă “a furat” startul campaniei prezidențiale!

Crede că Ciucă “a furat” startul campaniei prezidențiale! O spune Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj care îl acuză că președintele PNL, Nicolae Ciucă, “a furat” startul campaniei electorale pentru președinția României.

“Având în vedere ceea ce s-a întâmplat în țară, noi știm bine subteranele acestei campanii, ceea ce am văzut în mediul public vizavi de campaniile făcute în mediul online, și asta este una. Noi ne-am văzut de treabă, nici eu, nici colegii mei nu suntem oamenii care să facem reclamații, să creăm dosare penale, să creăm presiune. Același lucru s-a întâmplat în toate județele țării, iar, după mine, ruptura cu PNL este iremediabilă și dacă ne uităm, PNL a greșit fantastic, pentru că am plecat de la un principiu. Eu am fost la ultimul Consiliul Politic Național în care s-a discutat răspicat și foarte clar că decizia și strategia pentru toamnă, pentru alegerile prezidențiale și parlamentare va fi discutată a doua zi după alegerile europarlamentare. În campanie la alegerile locale, domnul Ciucă și-a făcut o campanie intensă pentru a fi prezidențiabil. În același timp, o campanie ilegală, pentru că Biroul Electoral de Circumscripție, la noi nu știu dacă a fost, în afară de un panou la Țânțăreni, în rest, Doljul era împânzit și restul țării. Acest lucru a fost, o dată, ilegal și, a doua chestie, nu a respectat un gentleman agrement, care a fost stabilit la nivel de București. A furat startul unei campanii prezidențiale. Și acest lucru mă conduce la ideea că va trebui să mergem fiecare pe drumul nostru, că nu e altă soluție, dar vedem. Poate colegii mei din țară, primari de municipii, președinți de organizații o să aibă altă opinie și, atunci, și eu o să mă raliez la această opinie, dar, la acest moment, părerea mea e că nu, singuri, pentru că sunt prea multe, s-au întâmplat prea multe în județul Gorj și în celelalte județe”, a declarat Cosmin Popescu.

Lasa un comentariu