Crede că Ion Iordache nu ar trebui să candideze la președinția CJ Gorj. Este părerea primarului social democrat, Ion Bîrcă, care cnsideră că și de această dată, în urma alegerilor ce vor avea loc în acest an, Cosmin Popescu, va câștiga cu un scor mare, un nou mandat de șef al județului.
“Va câștiga Cosmin Popescu. În primul rând, este un om iubit de oamenii județului Gorj și, totodată, în spatele lui Cosmin Popescu se pot vedea realizările, începând cu primăria Turburea, Jupânești, Bărbătești, toate primăriile din județul Gorj, care au fost ajutate, dar nu prin trafic de influență, să nu credem treaba asta, de Cosmin Popescu. Acum, domnul Iordache trebuie să spună și el ce a făcut? Nu trebuie să arate electoratului fiecare ce a făcut? Am spus că PSD, la ora actuală, în județul Gorj, stăm extraordinar de bine. Nu mai spun procentajul. Domnul Iordache e un parlamentar bun, care ar trebui să candideze tot la parlamentare. Se zbate pentru partidul dumnealui, cred că ar trebui să se oprească, confruntarea lui nu este cu PSD, noi suntem în coaliție, trebuie să fim prieteni.
În ceea ce privește bătălia pentru Consiliul Judțean, nu cred că este o bătălie, facem alegerile, pentru că trebuie făcute, Cosmin Popescu va câștiga un nou mandat la un scor extraordinar de mare, cum și noi, primarii, majoritatea o să ne recâștigăm mandatele.
Nu vreau să subestimez pe nimeni, dar Cosmin Popescu va lua un scor foarte mare.
Eu, la ora actuală, în județul Gorj, nu cred că poate cineva să-l bată pe Cosmin Popescu, deoarece, vorbind de politica pe care o face Cosmin Popescu, a fost un om pentru oameni, cu suflet bun, care nu știe să spună “Nu pot!”, declară Ion Bîrcă, în cadrul unei emisiuni la Radio Infinit.