Crește salariul minim? Ce spune Orban

Ludovic Orban, premierul României, promite creșterea salariului minim pe economie, dar asta numai în funcție de situația economică din următoarea perioadă.

Acesta a propus constituirea unui grup de lucru format din experţi ai patronatelor, sindicatelor şi Guvernului, care să facă o analiză comparativă privind mecanismele aflate la baza evoluţiei salariului minim în alte state europene.

Orban a transmis, în cadrul consultărilor pe care le-a avut cu reprezentanţii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021 va fi majorat în funcţie de evoluţia economiei.

„Suntem adepţii unui mecanism de creştere care să se bazeze pe realităţile economice, respectiv rata inflaţiei, creşterea productivităţii şi alţi factori economici. Obiectivul nostru este să nu fie afectate locurile de muncă, mai ales în această perioadă în care companiile se confruntă cu dificultăţi din cauza crizei sanitare”, a afirmat Ludovic Orban.

 

 

Lasa un comentariu