Hidrocentralele nu funcționează! Vinovat, ministrul energiei?!

Hidrocentralele de pe Jiu din păcate nu funcționează, iar reprezentanții Partidului Social Democrat acuză că hidrocentralele de pe Jiu nu sunt puse în funcțiune din cauza ministrului liberal de la Energie, Sebastian Burduja.

Purtătorul de cuvânt PSD Gorj, Manuela Misăilescu spune ca hidrocentralele sunt finalizate în proporție de peste 95%, iar cei de la ministerul Energiei pare că nu fac nimic pentru finalizarea lucrărilor.

„Tot dinspre Ministerul Energiei se dă tonul investițiilor. Noi, cei de la Partidul Social Democrat, parlamentarii acestui partid, am fost inițiatorii unui proiect care prevede finalizarea lucrărilor aflate într-un stadiu de 90% de realizare. Exact în același stadiu se înscriu și cele două hidrocentrale de pe Jiu care sunt într-un stadiu avansat de realizare, la fel cum este și cea de pe Mureș, iar din acest din punct de vedere nu există nicio piedică, totul stă în mâna Ministrului Energiei să fie continuate spre finalizare. Una dintre hidrocentrale este finalizată în proporție de 97%”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Manuela Misăilescu.

Lasa un comentariu