Mihai Weber, deputatul PSD Gorj a avut un mesaj pentru cei 600 de mineri angajați pe perioadă determinată.

Acesta spune că vor rămâne în activitate.
“ Eu le spun oamenilor să aibă siguranța că vor fi păstrați. Într-adevăr, este o chestiune legislativă, pentru că nu poți să depășești 3 ani. Tuturor acelora care au atins acel prag de 3 ani li s-au făcut contract pe perioadă de o lună, după care, li se vor face pe 5 luni. Interesul este ca, până la urmă, să se închidă acest cerc și oamenilor care s-au implicat cu adevărat, pe baza evaluărilor, care doresc să muncească în acestă companie, să li se încheie contracte de muncă pe perioadă nedeterminată. Pentru că nici nu poți cere performanță și implicare totală, dacă nu ai un contract de muncă pe perioadă nedeterminată”, a declarat Weber, în presa locală președintele PSD Gorj.