Așa cum era de așteptat, având în vedere că a fost o întâlnire organizată de Partidul Național Liberal, primarii și reprezentanții PSD nu au luat parte la discuțiile și întâlnirea cu ministrul liberal al Dezvoltării, Adrian Veștea, prezent, marți, în Gorj.
Ion Iordache, președintele PNL Gorj, a fost revoltat de faptul că social democrații nu au luat parte la această întâlnire în cadrul căreia s-a discutat despre proiectele benefice pentru județul Gorj și cum pot fi acestea implementate pentru ca gorjenii să aibă parte de toate condițiile.
Acesta consideră că prin decizia luată de PSD, nu fac altceva decât să-și arate “Mușchii”.
Ion Iordache, președinte PNL Gorj
“PSD a ales să nu participe și să arate încă o dată cât de orgolioși sunt și încearcă să și arate mușchii că ei fac doar ce vor, când vor, fără să-I intereseze de comunități. Adică îți vine aici cel mai important ministru pentru comunitățile din Gorj, cel care gestionează proiectele cu care se laudă și se pozează toată ziua. Se duc La București să se pozeze în față ministerului pt aceste proiecte, dar când ministrul a venit să facă o discuție deschisă, prietenească pe problemele pe care le au, au ales să nu vină. Nu sunt de vină primarii, sunt de vină cei care conduc acest partid l;a nivelul județului și care încearcă să ducă în derizoriu orice acțiune pe care o facem pentru județul nostru.”
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea a declarat că este dezamăgit de absența primarilor PSD, deoarece, acesta a venit la Gorj cu vești bune, respectiv finanțările pentru rețele de gaze în zeci de localități. De asemenea, acesta spune că primarii care aveau nelămuriri și își doreau să cunoască detalii despre anumite investiții pe care doreau să le implementeze pentru comunitățile pe care le conduc, puteau afla o serie de detalii de la directorul CNI, prezent la întâlnire.
Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării:
“Cred că ar trebui să fim dezamăgiți pentru că nu sunt prezenți și ceilalți colegi din Partidul Social Democrat fiindcă nu am venit părtinitor, am venit în sediul CJ, în sediul Prefecturii, am lucrat instituțional, am anunțat din timp că vom fi prezenți la această întâlnire. Am venit cu vești bune, le-am adus ordinul emis de către Ministerul Dezvoltării pentru introducerea rețelei de gaze naturale, iar toate informațiile le-ar fi putut lua de la colegii noștrii, de la doamna director de la CNI, de la colegii de la CNI care de cele mai multe ori sunt asaltați la sediul instituției. De această dată eu am venit în teritoriu și facem acest lucru de fiecare dată când avem posibilitatea tocmai pentru a împărtăși cu colegii noștri din administrația publică locală aceste lucruri și pentru a-i ajuta.”