Corneliu Raducan Morega, fostul prefect al județului Gorj, nu crede în promisiunile lui Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu. Acesta consideră că primăria Târgu Jiu nu poate face parcarea supraetajată promisă zilele trecute de primarul Marcel Romanescu.
Aceasta parcare ar urma să fie în zona CE Oltenia.
Corneliu Răducan a declarat într-o emisiune la Tele 3 că nevoie ar fi de o parcare în zona centrală, nu unde a anunțat primăria că vrea să bage un milion de euro: ”Eu mă gândeam că spui că vor face o parcare în zona centrală, pentru că turiștii care vin în municipiul Târgu Jiu să poată să-și lase mașinile. Doamne ajută să o facă să o vedem funcțională, dar cred că era mult mai necesară o parcare pe zona centrală, pentru că acolo sunt marea majoritate a instituțiilor. Oamenii dacă vin la Primărie sau la Prefectură sau la serviciu de permise sau să își facă buletinul sau eu știu ce nevoi mai au acolo, se duc în partea centrală.
(…)
Nu s-a făcut absolut nimic. La noi tot ce s-a făcut parcare plătită de municipalitate, au fost linii pe asfalt. În rest, parcările publice din municipiul Târgu Jiu sunt parcări făcute de investitori privați sau de Compania Națională de Investiții. Mă refer la parcarea de la mall și la parcarea de sub stadion, iar aia de sub stadion, atunci când plouă e plină de apă”.