Premierul Marcel Ciolacu susține contestata ordonanță antidrog, deși peste 150.000 de români au susținut retragerea ei. „Nu e o catastrofă să rămâi două zile fără permis”, a declarat sâmbătă Marcel Ciolacu.
În spațiul public sunt mai multe discuții după ce peste 140.000 de oameni au semnat o petiție online prin care cer anularea Ordonanței care prevede că cei care refuză să sufle în drugtest sunt lăsați fără permis până vin rezultatele testelor biologice.
Din păcate, rezultatele pot apărea după Câteva luni de zile.
În unele județe, chiar și jumătate din aparatele de testare antidrog dau rezultate fals pozitive.
Radu Miruță, deputatul USR Gorj, este revoltat de declarațiile făcute de Marcel Ciolacu, privind noua ordonanță introdusă de guvernanți pentru șoferi.
“
Marcel Ciolacu, premier PSD: „𝑵𝒖 𝒆 𝒐 𝒄𝒂𝒕𝒂𝒔𝒕𝒓𝒐𝒇𝒂̆ 𝒔𝒂̆ 𝒓𝒂̆𝒎𝒂̂𝒊 𝒅𝒐𝒖𝒂̆ 𝒛𝒊𝒍𝒆 𝒇𝒂̆𝒓𝒂̆ 𝒑𝒆𝒓𝒎𝒊𝒔!”
Ba este! Dacă din asta îți întreții familia, vă puteți imagina cum e ca două zile să stai pe bară?!
Ar fi o catastrofă și la mine, care nu-s șofer profesionist. Să vă explic. Aproape săptămânal, fac 600 km cu mașina, ca să ajung la serviciu, la Parlament, și să mă întorc acasă. Și nu am alternativă. Drumul cu trenul, pe care l-am încercat de câteva ori, durează o eternitate, iar întârzierile sunt extrem de frecvente. Aeroport… la noi în zonă nu există.
Deci, da, e o catastrofă că după 30 de ani de guvernări succesive cu PSD și PNL la butoane infrastructura este praf. Și rutieră, și feroviară și aeriană.
Da, e o catastrofă că Executivul Ciolacu întâi taie și apoi măsoară. Orice om cu mintea limpede s-ar fi gândit cum aplică noile reguli de testare, ar fi pus întâi la punct testele, oamenii care să le aplice și apoi ar fi făcut schimbarea.
Da, e o catastrofă, că nu avem toți elicopter plătit din bani publici ca domnul Grindeanu, să ne uităm la România superior și detașat.
Da, e o catastrofă că au ajuns repetenții clasei să ne decidă viitorul!”
