Nu li se mai prelungesc contractele la CEO! 

Nu li se mai prelungesc contractele de muncă la CEO la mai multe persoane din compania energetică, deși în ultimele două săptămâni, la Complexul Energetic Oltenia s-au făcut 30 de noi angajări.

Vorbim despre 152 de angajați ale căror contracte de muncă, susțin surse, nu vor mai fi prelungite. 

Minerii și energeticienii au primit vestea duminică, că de luni nu vor mai veni la serviciu.

„Am fost sunat astăzi că nu mi se reînnoiește contractul de muncă la CEO. Am apucat sa lucrez doi ani. Am muncit cea mai mare parte a timpului acestuia la Lupoaia, apoi am fost transferat la Rosiuța. Mi-am îndeplinit sarcinile de serviciu, lucru care poate fi confirmat de șefii mei, dar nu s-a ținut cont de acest aspect, nici de părea mea, nici de a celor cu care am lucrat. Aș vrea să vorbesc cu domnul manager să îi explic situația, am o familie în îngrijire și îmi este imposibil să trăiesc fără acest serviciu”, a declarat unul dintre cei anunțați, în ultima zi, că vor rămâne fără loc de muncă, potrivit Gorj Online. 

Lasa un comentariu