Nu vrea să părăsească PNL! O spune deputatul Dan Vîlceanu, care a transmis că nu va părăsi formațiunea politică chiar dacă Nicolae Ciucă va fi desemnat candidatul partidului la alegerile prezidențiale.
„După cum vedeți nu plec de la Partidul Național Liberal, dar recunosc că mi-ar fi plăcut să am o altă variantă pentru alegerile prezidențiale. Să simt că mă pot implica să susțin în campanie pe cineva”, a declarat Vîlceanu.
De asemenea, acesta consideră că PNL Gorj e posibil să nu obțină niciun mandat de deputat sau senator.
“Va fi o luptă în care organizațiile trebuie să ia în calcul inclusiv posibilitatea ca PNL să nu aibă candidat în turul II. Atunci vei avea de a face cu un electorat demobilizat pentru că liberalii vor fi demobilizați și te poți trezi în ziua votului la alegerile parlamentare și cu o prezență scăzută la vot pentru că este 1 Decembrie și cu organizația ta căzută din aceste motive și să te trezești că nu mai obții nici măcar un mandat de parlamentar”, a declarat Dan Vîlceanu.

