Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj prin care prezintă câteva nume care s-ar putea afla pe lista de parlamentare. Este vorba despre Ion Liviu Cotojman de la Roșia de Amaradia, Vasile Vladuleanu de la Bîlteni sau Dumitru Vulpe de la Cîlnic.
Totodată, acesta a spus că i s-a propus și lui să candideze, însă a refuzat, pentru că are un mandat de primar de dus la capăt.
Acesta i-a mai menționat și pe Dorel Chirițescu sau Iustin Paralescu, persoane care, datorită profesionalismului de care dau dovadă, merită să se afle pe listă.
Președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, a discutat cu primarul reales din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, despre candidații la alegerile europarlamentare. Ion Iordache a fost anunțat deja ca fiind primul pe listă la Senat, despre Dan Vîlceanu se presupune că va fi primul la Camera Deputaților și Gheorghe Pecingină va fi al doilea.
” Am avut o discuție cu președintele PNL Gorj, Dan Vilceanu, despre candidații la alegerile parlamentare. Mi s-a propus să candidez, dar am refuzat.
ă nu uităm că și noi avem în organizație oameni bine pregătiți, care nu au trecut prin alte partide și care ne pot reprezenta cu cinste în Parlament. Dorel Chirițescu sau Iustin Paralescu sunt profesioniști care nu pot fi contestați și care merită să ajungă acolo. Sunt foarte cunoscuți și apreciați de gorjeni și nu numai.
De asemenea, avem primari cu state vechi în PNL și cu o bogată experiență în administrație. „, a postat pe Facebook Marcel Romanescu.