Peste 100 de angajați de la CEO, fără locuri de muncă! Ce spune Iordache!

Peste 100 de angajați de la Complexul Energetic Oltenia au rămas fără loc de muncă. Senatorul liberal Ion Iordache este revoltat și 

acuză că administrația Complexului Energetic Oltenia a ținut cont de prietenii și rudenii, în momentul în care a decis care dintre cei 1800 de angajați pe perioadă determinată rămân și care pleacă din cadrul companiei. 

“Știu că, inițial, conducerea și-a asumat că sunt oameni cu probleme, de aceea nu mai prelungesc contractele doar acelor oameni, numai că, din discuțiile pe care le-am avut cu mai mulți din ei, sunt oameni buni profesioniști, care nu au acele concedii medicale și așa mai departe. Deci, clar au făcut doar pe criterii de prietenii și de relații cu cei care sunt șefii lor. Mi se pare inadmisibil și eu cred că, odată, oamenii de la CEO și sindicaliștii, toată lumea trebuie să se trezească, fiindcă nu este posibil să păstrezi în continuare atâta discreție în tot ce se întâmplă, acolo, și să nu existe transparență într-o unitate de stat care are departamente de comunicare cu foarte mulți oameni plătiți și să nu spună nimeni nimic. Și să facă totul pe ușa din dos. Nici într-o unitate privată nu ai voie să faci așa ceva, cu atât mai mult într-o unitate de stat. Repet, trebuie să plece acasă cei care conduc, astăzi, compania sau, de mâine încolo, să schimbe abordarea față de salariați, față de județ, față de cei care sunt interesați”, a declarat Iordache pentru Radio Infinit.

Lasa un comentariu