Polițiștii continuă controalele în Gorj. Aceștia au verificat 1.137 de persoane, 102 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 116 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, din care 15 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar o sancțiune a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare totală de 1000 de lei.
Aceste acțiuni au fost desfășurate cu scopul de a preveni și combate răspândirea COVID-19.
Lasa un comentariu
One thought on “Polițiștii continuă controalele în Gorj!”
Comments are closed.