Michy Nioață, primarul comunei gorjene Bumbești-Pițic, a fost condamnat definitiv la 2 ani și trei luni de închisoare cu executare pentru fraudarea bugetului Uniunii Europene.
Acesta a fost ridicat de polițiști în cursul zilei de ieri și a fost încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu.
”Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare, miercuri, un mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani și 3 luni, emis de Curtea de Apel Craiova, pe numele unui bărbat de 60 de ani, Mikhy Nioaţă, din comuna Bumbești-Pitic, pentru complicitate la infracțiunea de folosirea sau completarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al UE sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma continuată și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.”, transmite IPJ Gorj.
Sentința a fost pronunțată de Curtea de Apel din Craiova.