Proiectul ”Merg la școală” a fost retras din dezbatere publică. Elevii nu vor mai primi vouchere pentru rechizite!

Elevii din ciclul primar, gimnazial, profesional și liceal nu vor mai primi vouchere în valoare de 250 de lei pentru rechizite și alte lucruri necesare noului an școlar, după ce proiectul de Hotărâre de Guvern ”Merg la școală” a fost retras din dezbatere publică. Propunerea urma să ajungă în Guvern spre aprobare, fiind publicată săptămâna trecută. Potrivit proiectului, fiecare elev ar fi beneficiat de vouchere pentru achiziția rechizitelor. Mai mult de 590 milioane de lei ar fi fost alocate proiectului. Peste 750.000 de elevi, înscriși în anul de învățământ 2018-2019, provin din mediu rural. Mulți dintre școlarii defavorizați s-ar fi putut bucura de cele cinci tichete în valoare de 50 de lei, însă proiectul a dispărut peste noapte de pe site-ul Ministerului Educației, fără vreo explicație.

Lasa un comentariu