S-au semnat contractele pentru blocurile din cartierul Narciselor. Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu a semnat, vineri, contractele cu cele două firme care vor construi 84 de blocuri cu locuințe sociale pentru tineri, în cartierul Narcise.
Lucrările vor demara, în această vară, și de realizarea lor se vor ocupa societățile Ro Construct Center 70 și Gaudi Design Construct, care sunt lideri de asociere.
“Am semnat două dintre contractele cele mai importante pe care le are autoritatea publică locală în vederea realizării acestor construcții pentru tinerii din municipiul Târgu-Jiu. Vorbim de 70 de blocuri a câte 6 apartamente. Lider de asociere este Ro Construct Center 70. Este vorba de un contract în valoare de aproape 25 de milioane de euro. Cel de-al doilea lot este în valoare de 5 milioane de euro. Este vorba de un lot de 14 loturi a câte 6 apartamente. Toate aceste blocuri se vor construi în spatele Parcului din Narcise. Se vor construi în baza acestor contrate 84 de blocuri din cele 100 pe care le avem contractate prin PNRR. După cum bine știți, prin PNRR, în acest moment, datorită echipei din cadrul Primăriei Târgu-Jiu avem alocate deja 70 de milioane de euro. (…) Să nu uităm că mai avem încă 9 blocuri în reabilitare. Mai avem 14 clădiri ale unităților de învățământ în reabilitare. De asemenea, mai avem, în momentul de față, 29 de unități de învățământ care vor fi dotate cu mobilier și cu sisteme informatice”, a declarat Marcel Romanescu.
