Sancțiuni de 40.000 de lei au fost aplicate de
Poliția Locală Târgu Jiu în urma verificărilor privind lucrările de construcții realizate pe străzile Costache Negruzzi, Cezar Petrescu, Marin Sorescu și Aleea Gării.
Aceste lucrări se execută în baza autorizației de construire cu prevedere „rețele de apă și canalizare, inclusiv stații de pompare și conducte de refulare în cadrul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Gorj”, al cărei beneficiar este S.C. APAREGIO Gorj.
Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 40.000 lei, atât executantului cât și beneficiarului lucrărilor de construcții, pentru nerealizarea lucrărilor de curățare, amenajare ori degajare a amplasamentului și a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata execuției, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 Republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.