Se anunță proteste în primării! Ce spune Paliță

Se anunță proteste în primării! Mădălin Paliță, primarul comunei Dănești, spune că angajații din primărie sunt supărați că au salarii prea mici.

 Sindicatul Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România a anunțat deja că strânge semnături pentru grevă generală.

Asta ar putea duce la un blocaj electoral. 

„Întotdeauna, primăriile mai ales cele de comună au fost Cenușăreasa nivelului salarial. De când am lucrat eu, din 2007, au fost cele mai mici salarii. Colegii noștri sunt nemulțumiți pentru că toate categoriile socio-profesionale au primit măriri de salarii. Colegii din administrație se pregătesc pentru un mare protest la nivel național, Sindicatul Național SCOR strânge deja liste cu semnături cu cei care doresc să intre în grevă. Și la nivelul administrației publice locale va fi grevă. E un an electoral și primăriile, primarii trebuie să facă aceste alegeri. Odată ce vor porni protestele, va fi mai greu. Ar putea apărea un blocaj electoral. Colegii mei nu cer nimic ieșit din comun decât aplicarea Legii salarizării, fără derogările în privința salariilor aleșilor locali. Salariile angajaților sunt plafonate la nivelul salariilor viceprimarilor. Și dacă acestea nu cresc, nu cresc nici salariile angajaților”, transmite Mădalin Paliță, primarul din Dănești.

Lasa un comentariu