De mult timp, se mută doar din vorbe instituția Pașapoarte, Permise și Înmatriculări din Prefectura Gorj, pentru a descongestiona traficul din centrul municipiului Târgu Jiu.
Pentru început, potrivit declarațiilor primarului Marcel Romanescu, acest serviciu se dorea a fi mutat într-o clădire de la Drăgoieni.
Dar nici până în prezent nu au fost găsite soluții sigure, însă autoritățile mai au trecută pe listă o altă variantă.
Corneliu Răducan Morega, prefectul județului Gorj, spune că au fost mai multe variante de locații, dar într-un final au picat toate.
De asemenea, s-a mai luat în calcul și varianta ca angajații serviciului să lucreze în clădirea unde se află Vama Târgu Jiu, însă ministerul nu a acceptat acest lucru. ”Noi nu avem niște clădiri care să fie ale noastre. Singura clădire este cea din centru. În aceste condiții am încercat tot felul de variante, au fost 4 până acum, dar nu s-au dovedit a fi fezabile. Am luat legătura cu cel de la Vamă. Am discutat cu dânsul. Am înaintat actele la București și ne-au respins. Ni s-a spus că nu se poate concesiona și să închirieze. Noi trebuie să găsim alternative, iar discuții sunt destul de avansate”, a declarat prefectul de Gorj, pentru Radio Infinit.
O altă locație luată în calcul ar fi un spațiu de lângă fostul CET, mai adaugă prefectul. ”Am găsit bunăvoință din partea Primăriei Târgu Jiu să ne pună la dispoziție un spațiu prin zona CET, dar spațiul era într-o stare destul de gravă de degradare. Nici acolo nu am putut. O altă discuție a mai fost și în privința unei clădiri a facultății, dar este închiriată de universitate către o altă entitate pentru 4 ani. Încercăm să identificăm alte clădiri, sperăm să reușim”, a mai spus acesta.