O tânără, de 20 de ani, a provocat un accident rutier, ieri seara, pe raza localității Turcinești. Aceasta a intrat cu mașina într-un gard, iar tinerii care se aflau cu ea în mașină au fost răniți grav și au ajuns la spital. Și tânăra a suferit leziuni și a necesitat îngrijiri medicale.
” La data de 20 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați prin apelul 112 cu privire la faptul ca pe raza localității Turcinești s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că o tânără, de 20 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se conducea un autoturism pe DJ 664Turcinești, din direcția comunei Schela către comuna Turcinești, într-o curbă la dreapta a părăsit partea carosabilă în partea stângă a direcției de mers, intrând în coliziune cu gardul împrejmuitor al unei locuințe.
În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătoarei auto și a doi tineri, de 21 de ani, din municipiul Târgu Jiu, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarei auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. ”, transmit reprezentanții IPJ Gorj.
One thought on “Șoferiță neatentă a băgat doi tineri în spital”
Comments are closed.