Sute de locuri de muncă au fost realizate pentru locuitorii municipiului Motru. Cosmin Morega, primarul municipiului, transmite că
în ultimii patru ani mai mulți investitori au creat locuri de muncă pentru locuitorii din oraș.
În perioada următoare, vor mai avea loc discuții și cu alți investitori care au în plan să deschidă o fabrică la Motru și să creeze aproape o sută de noi locuri de muncă.
“Suntem în fază avansată. Am identificat zona, halele. Utilitățile, energie electrică de mare putere, apă, canalizare, zonă de depozitare. Îndeplinim aceste aspecte și așteptăm ca investitorul să-și dea acordul pentru această investiție. Sunt 300 de locuri de muncă create în ultimii ani de șapte unități noi. Va fi pe producție. E bine să finalizăm toate demersurile și când avem totul parafat, vom detalia”, a declarat primarul din Motru, Cosmin Morega.