Târgu Jiu: De când se închid restaurantele în interior

Municipiul Târgu Jiu a intrat de astăzi în scenariul roșu, iar de mâine vor fi dispuse mai multe restricții.

  1. Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor.
  2. Se interzice activitatea cu publicul a restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare.
  3. Măsurile prevăzute la pct. 1 şi pct.2 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
  4. Se interzice organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
  5. Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
  6. Se interzice organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale.
Lasa un comentariu