“Un pas mare spre Unirea digitală dintre România și Republica Moldova”

“Un pas mare spre Unirea digitală dintre România și Republica Moldova” este mesajul transmis de Radu Miruță, deputatul USR Gorj care a condus pentru prima dată, o delegație oficială a României în afara țării. 

“Și mi s-a confirmat un lucru simplu, dar esențial: când există voință și oameni dedicați, se pot face lucruri concrete.

Republica Moldova a reușit să-și digitalizeze serviciile publice pentru că a avut un om care a crezut cu toată convingerea în acest proiect – Iurie Țurcanu. A făcut din digitalizare o prioritate națională și a construit, alături de o echipă tânără și capabilă, un sistem care funcționează.

Dincolo de lecțiile valoroase pe care le-am învățat din această experiență, în întâlnirile avute la cel mai înalt nivel – cu viceprim-ministrul Republicii Moldova, conducerea Parlamentului, ambasadori și secretari de stat – s-a pus pe masă o idee care ne poate apropia mai mult decât orice discurs: Unirea digitală.

📌 Ce înseamnă asta, concret?

Să facem în așa fel încât România și Republica Moldova să „vorbească digital” între ele, iar cei peste 1 milion de cetățeni moldoveni din România să poată beneficia direct de informațiile și datele deja existente în sistemele publice din Moldova.

E un pas uriaș spre normalitate, spre recunoaștere și conectare reală. Și mai ales, e un pas pe care îl putem face acum.

În perioada următoare, vom lucra la refuncționalizarea unei comisii comune România–Republica Moldova, care să coordoneze acest spațiu digital comun. Un proiect cu sens, pentru oameni.

Pentru o Românie digitală. Și pentru o legătură mai puternică cu frații noștri de peste Prut. “, transmite Radu Miruță, deputatul USR Gorj. 

Lasa un comentariu