S-au împlinit 162 de ani de la Unirea Principatelor Române. Această zi de sărbătoare națională este marcată în Capitală și în ţară prin diferite manifestări.
Din cauza pandemiei de coronavirus, autorităţile au ales să sărbătorească Mica Unire prin ceremonii restrânse, cu respectarea restricţiilor impuse în contextul acestei perioade.
De această dată, participanţii la aceste manifestări, nu se vor prinde în Hora Unirii, aşa cum se întâmpla în anii anteriori.
De Ziua Principatelor Române, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe vor oficia un Te Deum în toate bisericile, iar la sfârşitul slujbei vor fi trase clopotele timp de un minut.
Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român. Senatul României a adoptat la 2 iunie 2014, proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare naţională.