Urs văzut pe străzile din Gorj 

Un urs a fost văzut alergând pe străzile din Gorj. A fost postat un videoclip pe pagina de socializare, de către un cetățean. 

Ursul a fost surprins noaptea trecută în localitatea Frâncești, județul Gorj.

„În această dimineață, în jurul orei 5:00, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, un cetățean din comuna Peștisani, satul Frăncești, a semnalat faptul ca în apropierea locuinței sale a observat un urs.

Pentru avertizarea populației din zonă, instituția noastră a transmis un mesaj prin intermediul aplicației RO-Alert, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD din cadrul instituției noastre, dar, cel mai probabil, din cauza zgomotelor, animalul s-a speriat și a revenit în mediul natural.

Atragem atenția că animalele sălbatice pot fi speriate de prezența oamenilor și pot deveni agresive. Dacă vă confruntați cu o astfel de situație, adăpostiți-vă în locuințe, păstrați distanța față de animal și să nu încercați să-l fotografiați sau să îl hrăniți“, au transmis reprezentanții ISU Gorj.

Lasa un comentariu