Sărbătorile Pascale se apropie și, cu această ocazie, tot mai mulți comercianți vor fi verificați dacă vor respecta măsurile impuse în plină pandemie de coronavirus.
Așadar, astăzi prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan Morega a avut o întâlnire cu mai mulți șefi de instituții pentru a stabili măsurile ce vor fi luate de Sărbătorile Pascale.
În vizorul autorităților vor fi în special comercianții de ouă și carne de miel.
Verificările vor consta în respectarea distanțări sociale, la purtatul măștii, dar și la alte măsuri.
Mieii de Paște se vor sacrifica numai în interiorul exploatațiilor și se vor vinde direct de acolo, nu în piețe.
Din cauza pandemiei, ciobanii nu pot sacrifica miei la stână sau în târguri pentru a-i vinde, singura variantă legală acceptată fiind sacrificarea în abatoare.