Vor fi sute de locuri de muncă în Gorj

Vor fi sute de locuri de muncă în Gorj. Este vorba despre mai multe investiții promise în Târgu-Cărbunești care ar crea în jur de 200 de locuri de muncă.

Așadar, este vorba despre o fabrică de BCA și o fermă de pui care vor fi construite la marginea orașului.

Primarul din Târgu Cărbunești, Dănuț Birău a declarat că investitorii nu vor da înapoi, pentru că una dintre companii are deja terenul achiziționat, iar la sfârșitul lunii februarie, va avea loc licitația prin care autoritățile vor pune la bătaie 25 de hectare de teren pentru construirea fermelor de păsări.

Este posibil ca la fermele de pui să lucreze în jur de 100 de oameni.

Și la fabrica de BCA tot în jur de 100 de persoane este posibil să lucreze.

„Lucrul bun ar fi că, pe lângă concesiunea pe care o încasez anual, care este undeva în jur de cel puțin 40 de mii de lei, ar fi acele construcții de unde vom încasa taxe și impozite pentru construcții, ar fi în jur de 100 de locuri de muncă benefice oamenilor din zonă și care ar aduce venituri la bugetul local. În plus, se va alimenta cu gaze pe o conductă de 2,6 kilometri și atunci locuitorii din satul Curteana se pot racorda la această conductă”, a spus Birău, la Radio Infinit.

Lasa un comentariu