Există o petiție din partea Asociației Foștilor Parlamentari prin care aceștia vor să sesizeze Avocatul Poporului pentru a contesta la CCR legea prin care au fost abrogate pensiile speciale ale parlamentarilor.
Această petiție a fost primită de fostul senator Mihai Goțiu.
„Știați că în România există o Asociație a Foștilor Parlamentari? Recunosc că, până mai ieri, eu habar nu aveam. Asta până când nu mi-a fost transmisă o petiție asumată de această Asociație, adresată Avocatului Poporului. Ce așteaptă acești foști parlamentari de la Avocatul Poporului? Nu e greu de ghicit: să atace la Curtea Constituțională a României (CCR), legea adoptată săptămâna trecută de Parlament, de eliminare a pensiilor ”de parlamentar”.”, scrie Mihai Goțiu.
Potrivit petiției, Asociația Foștilor Parlamentari susține că este „discriminatoriu” ca cei care aplică legea, cum ar fi magistrații, să primească pensie specială, iar parlamentarii, cei care „crează legea” să nu primească o indemnizație pentru limită de vârstă.
Asociația susține că abrogarea acestui „drept” „aruncă în derizoriu activitatea legislativă a parlamentarilor”. „Totodată, adoptarea acestui act legislativ aduce în discuție teoria drepturilor câștigate, fiind un drept conferit prin lege, la fel ca pensiile de serviciu ale magistraților”, se mai arată în petiție.
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului a votat pe 17 februarie pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.