Când încep lucrările la Centura municipiului Târgu Jiu

Lucrările la Centura municipiului Târgu Jiu vor fi reluate în această primăvară, mai exact la începutul lunii martie când reprezentantul firmei Secol va ajunge în Gorj.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat pe data de 15 februarie, dar constructorul se va apuca la începutul lunii martie.

Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu, a declarat că a purtat discuții și  cu directorii de la Drumuri care au inspectat șoseaua, tocmai pentru a se stabili ce porțiuni s-au degradat deja, mai spune edilul. ”Am avut săptămâna trecută o vizită a reprezentanților structurilor regionale a Drumurilor Naționale. Am înțeles că a fost desemnat deja un responsabil în privința acestor lucrări. Au fost prezenți la Târgu Jiu, au mers pe șantier să vadă stadiul lucrărilor și cum a fost întreținută în toată această perioadă. Aseară, am luat legătura cu directorul general al companiei Secol și îmi spunea că pe data de 1 martie va ajunge la Târgu Jiu pentru a putea demara lucrările. Deja se fac pregătiri pentru a demara lucrările. Lucrarea trebuie să fie gata în 18 luni, așa cum este prezentat în graficul de lucrări”, a spus primarul Romanescu.

Lasa un comentariu