Ce spune Romanescu despre incidența de la nivelul municipiului Târgu Jiu

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, le transmite mulțumiri cetățenilor orașului pentru că au fost responsabili și incidența cazurilor de infectare a scăzut sub 1 la mia de locuitori.

”0,94 este, în acest moment, incidența, iar aceasta este o situație care vi se datorează dumneavoastră, cetățenilor. Comparând cu ceea ce se întâmplă în alte municipii, putem spune că târgujienii sunt oameni responsabili, înțelegători și răbdători. Acest sacrificiu pe care l-am făcut cu toții a dat roade.

După o lungă perioadă, intrăm într-un scenariu care va permite copiilor să se întoarcă la școală imediat după vacanță. Ba mai mult, având în vedere numărul tot mai mare al celor vaccinați, dacă tendința de scădere se menține, avem șansa reîntoarcerii la o viață normală cat mai curând.

Vă mulțumesc, tuturor, pentru responsabilitate și vă doresc un sfârșit de săptămână liniștit.”, a scris Marcel Romanescu, pe pagina sa de socializare.

Lasa un comentariu