Stâlp care stă să pice pe Calea Eroilor! Autoritățile NU POT să intervină!

Situație mai puțin obișnuită în municipiul Târgu Jiu, unde un stâlp de iluminat instalat pe Calea Eroilor din Târgu Jiu stă să pice după ce, ieri după-amiază a fost lovit de o mașină.

Ceea ce nu este tocmai normal este faptul că, după o zi în care stâlpul stă “agățat” în doar câteva pavele, autoritățile nu pot să intervină. De menționat faptul că stâlpul se află exact în zona Școlii Gimnaziale “ Alexandru Stefulescu”, o zona intens circulata de părinți și copii.

“Autoritatea publică locală nu poate interveni, decât poate sesiza. Constructorul a sesizat poliţia, s-a făcut o constatare la faţa locului, este clar că trebuie că cineva să plătească pagubele de acolo. Avem numărul de maşînă, cine a produs, ora la care s-a produs, însă până nu se face costatarea la faţa locului, nu poţi elimina corpul. Problema acolo este altă. Pe de o parte, cei de la rutieră trebuie să intervină şi să îi ridice permisul sau să îi dea amendă pentru că a intrat pe o zonă în care era foarte bine delimitată că nefiind pentru accesul autoturismelor. Pe de altă parte, fugă de la faţa locului. Puteam de ieri să ridicăm stâlpul, dar s-a produs un accident. E în cercetare şi din punctul acesta de vedere nu vrem să vină poliţia şi să spună că ne-am sustras cumva cercetărilor”., declara Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Imediat după incident, șoferul a mers la poliție și a raportat incidentul.

 

Lasa un comentariu