Un bătrân de 78 de ani care se deplasa pe bicicleta a fost acroșat de o tânără de 22 de ani, din Peștișani. Biciclistul a ajuns la spital.
„La data de 20 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că în comuna Peștișani s-a produs un eveniment rutier, soldat cu victime. Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, o tânără, de 22 de ani, din comuna Peștișani, în timp ce conducea un autovehicul pe D.N. 67D Peștișani, din direcția Peștișani, în direcția Târgu Jiu, a acroșat un bărbat de 78 ani, din aceeași localitate, care se deplasa cu bicicleta. În urma impactului, a rezultat rănirea biciclistului, care a fost transportat la spital, în vederea efectuării de investigații medicale de specialitate. Atât conducătoarea auto, cât și biciclistul, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.