Senatorul liberal, Ion Iordache, este revoltat de felul în care Consiliul Județean Gorj a împărțit banii în județ.
Acesta spune că trebuie urmărite ultimele rezultate ale modului în care s-a făcut rectificarea bugetară la Consiliul Județean Gorj.
Ion Iordache, este de părere că banii sunt împărțiți în așa fel încât PSD să-și aducă un avantaj electoral.
Miercuri va avea loc ședința extraordinară a Consiliului Județean, în care va fi aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetară.
“Partidul care conduce astăzi județul nostru va atribui sumele doar pe criterii politice și de a-și aduce un avantaj electoral! Nu îi interesează niciodată de comunitate, nu îi interesează niciodată să dezvolte județul, nu îi interesează că spitalul nu se ridică la nivelul Așteptărilor comunităților noastre, nu ii interesează că nu dezvoltăm turismul, etc.
Îi interesează doar să ia ochii, să țină niște oameni pe lângă ei cu care pot manipula populația și cred că asta trebuie să îi îngrijoreze pe toți gorjenii și să nu mai stea să nu mai aștepte la nesfârșit de la acești oameni care au dovedit că sunt nocivi pentru județ și că Gorjul a rămas printre ultimele județe privind oportunitățile pe care le au oamenii să trăiască și să se dezvolte profesional.
(…)
Vor primi bani doar cei care știu cum să ii amenințe, fie le promit sau au angajamente la ei! Mi se pare și ilegal și imoral.”, a declarat Ion Iordache, pentru Radio Infinit.
(…)
De asemenea acesta spune că pentru 2024 ținta echipei liberale este să câștige toate alegerile de la nivelul județului.
“Acum lucrurile vor fi altfel. Targetul nostru este să câștigam alegerile și tocmai de aceea sunt foarte multe mișcări în interiorul organizației noastre pentru că aceia care nu se implica așa cum ne dorim și cum stabilim ca și echipa nu își au locul in echipa.
Gorjul are nevoie urgentă de un Restart! “, a mai declarat Ion Iordache, pentru Radio Infinit.