In ultimele cinci zile salvamontiștii din întreagă țară au fost solicitați sa intervină la peste 150 de cazuri , doar joi la peste 50 de cazuri, jumătate dintre ele necesitând și transport de urgență cu ambulanta la spital.
Seara trecuta o acțiune a salvamontistilor din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj a avut loc pentru căutarea și salvarea unui grup de trei persoane rătăcite și blocate intr-un sector greu accesibil in zona Coltii Pietrei din munții Mehedinți.
Cei trei au pierdut traseul, au fost surprinși de lăsarea întunericului și nu mai pot continua deplasarea și căutarea traseului corect întrucât nu au lanterne și zona este foarte accidentată.
Cei trei au oferit salvatorilor toate datele necesare privind locația, au procedat corect pastrand unitatea grupului si au reușit sa își aprindă un foc la care sa se încălzească și sa se apere de animale.
Salvamontiștii au ajuns la cei trei și vor începe coborârea estimandu-se ca în cca 2 ore sa ajungă în zona unde se afla mașinile de interventie Salvamont.
Au intervenit 6 salvamontiști , doi aflați în serviciul de tura operativa in Baza de Intervenție Salvamont din Târgu Jiu și din Postul Salvamont Padeș , restul chemati de la domiciliu din ziua libera, inclusiv cu o ambulanta Salvamont cu capacitate de acces în teren accidentat.
Lasa un comentariu