Violatorul minorei dintr-un centru al DGASPC Gorj, rămâne în arest la domiciliu! 

Violatorul minorei dintr-un centru al DGASPC Gorj, rămâne în arest la domiciliu! Este vorba despre agentul de pază, Ion Artur Modoran, în vârstă de 46 de ani, cercetat penal pentru viol, după ce ar fi întreținut un raport sexual cu o minoră, în vârstă de 16 ani, instituționalizată într-un centru destinat protecției copilului din Târgu Jiu.

Acesta a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, la începutul acestei luni, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de viol, după ce, în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, la data de 30 decembrie 2023, ar fi întreținut un raport sexual cu o minoră, în vârstă de 16 ani, instituționalizată într-un centru destinat protecției copilului din Târgu Jiu. Ulterior, acesta a fost plasat de judecători în arest la domiciliu, în urma unei decizii a Judecătoriei Tg-Jiu prin care a fost respinsă propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile.

”În cursul serii de 02.01.2024, o minoră în vârstă de 16 ani, aflată cu măsură de protecție plasament, în cadrul unui serviciu social al DGASPC Gorj, a prezentat personalului de serviciu, două înregistrări audio-video, efectuate de ea cu telefonul mobil în data de 01.01.2024, în care este înregistrat un dialog cu tentă sexuală, între ea și un bărbat în vârstă de 46 de ani, agent de pază, angajat al unui agent economic cu care instituția noastră are încheiat contract de prestări servicii de pază. Imediat, personalul de serviciu a anunțat telefonic Poliția Municipiului Târgu Jiu, la fața locului prezentându-se un echipaj de poliție, care în urma verificărilor preliminarii au comunicat personalului ca a doua zi să se prezinte cu minora și o adresă oficială însoțită de cele două înregistrări la sediul poliției Municipiului Târgu Jiu. Astfel, în dimineața zilei de 03.01.2024, reprezentanții serviciului social împreună cu minora, însoțită de psiholog, precum și cu documentele solicitate, dar și cu probele audio-video, s-au prezentat la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu. În urma verificărilor și a procedurilor legale întreprinse, s-a stabilit faptul că la data de 30.12.2023, în timp ce se afla în cabina de la poartă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, bărbatul în vârstă de 46 de ani, a interacționat cu minora, atingând-o cu mâna pe corp și în zona intimă”, a comunicat DGASPC Gorj la acel moment.

Lasa un comentariu