Romanescu tot mai acid în declarații!

Marcel Romanescu este tot mai acid în declarații de la o zi la alta după ce colegii săi din opoziție apar în spațiul public și “îndrăznesc” să contrazică acțiunile făcute de edilul din Târgu Jiu. 

Reacțiile dure au apărut în spațiul public și de această dată după ce Victor Banța, secretarul adjunct al Ministerului Dezvoltării a declarat că în Târgu Jiu n-ar fi  decât vreo 50 de tineri care ar putea primi locuințele care vor fi construite în zona Narciselor.

Marcel Romanescu spune că beneficiarii trebuie să îndeplinească niște condiții minimale și că Victor Banța ar trebui „să ascută, în continuare, creioane la Ministerul Dezvoltării, că altceva nu face”. 

„Marea majoritate a tinerilor între 18 și 35 de ani nu dețin imobile. Asta e principala condiție. Analiza se face pe fiecare individ în parte. Există și un criteriu de departajare. Cei care au probleme de sănătate au un punctaj suplimentar, cei care vin din plasament, la fel. De la 18 ani încolo, ai dreptul să depui o solicitare. Domnul Banța nu știe despre ce e vorba. Dumnealui e vizionar. Proiectul a fost depus de Primăria Târgu Jiu, nu de domnul Banța. Și dumnealui ar fi foarte bine să facă în continuare ce face de mult timp, să ascută creioane la Ministerul Dezvoltării. Acesta e scopul pentru care a fost dus în Minister. Să stea cu creioanele și cu ascuțitoarea in mâna. Nu avea nici măcar un document pe birou când am mers la dumnealui. Doar nu a câștigat postul prin concurs. Vine din altă zonă și azi face doar declarații”, a transmis primarul Marcel Romanescu. 

Lasa un comentariu