Nu crede că există vreo bătălie pentru CJ Gorj!
Mihăiță Troacă, primarul din Padeș, susține că social-democrații vor câștiga Consiliul Județean Gorj cu un scor istoric.
„Bătălia la Consiliul Județean nu există. PSD e puternic. Domnul președinte Cosmin Popescu va lua cu 70% Consiliul Județean. Cel puțin! Gândiți-vă că avem 95% din primării. PSD, tot timpul, a fost lângă cetățean”.
Principalul contracandidat al lui Cosmin Popescu este liberalul Ion Iordache.
De asemenea, un alt contracandidat al lui Cosmin Popescu este si candidatul AUR, Adrian Zorlescu.
„Eu stau la Padeș. Nu știu cine candidează de la AUR. Mi-e greu să-mi dau cu părerea. N-am auzit de el. Noi vorbim de PSD. O să ia 70-75% Cosmin Popescu. Trebuie să vedem realitatea”, a declarat Troacă.