Vizita delegației START în județul nostru, în zilele de 23-24 aprilie 2024, marchează un pas crucial în implementarea Programului de asistență tehnică, în care județul Gorj este una dintre cele patru regiuni europene selectate pentru a beneficia de suport în realizarea unei tranziții juste.
“În cadrul vizitei, experții START – Paul Baker, Robert Pollock și Veronika Muller – au avut întâlniri productive cu membrii Grupului de lucru pentru tranziție la neutralitate climatică, cu reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, precum și cu oficiali ai administrației publice din Rovinari și Gârla. Scopul acestor discuții a fost de a adapta și coordona eforturile locale cu necesitățile specifice ale regiunii noastre.
Prin colaborarea strânsă cu Secretariatului Inițiativei Uniunii Europene pentru regiunile carbonifere în tranziție, Gorjul se angajează să dezvolte un portofoliu de proiecte strategice pentru o economie verde și sustenabilă. Astfel, asistența tehnică primită va întări capacitatea locală de a implementa cu succes și transparență Programul Tranziție Justă 2021-2027 și de a anticipa provocările Fondului Social pentru Climă.
Pentru mai multe detalii accesați acest link:
https://www.cjgorj.ro/comunicat-de-presa-vizita-de-lucru-a-delegatiei-start-in-gorj/ “, a scris Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj, pe pagina sa de socializare.
